Constantin „Bâzu” Cantacuzino

Se naşte la Bucureşti, fiind fiul lui Mihai Cantacuzino şi al Mariei (Maruca) Rosetti, principesă Cantacuzino.

În 1930, stabilește recordul de viteză pe distanța București – Paris, traseu parcurs cu automobilul în numai 44 de ore. În 1932, câștigă Campionatul României la tenis, iar în 1933 se află în fruntea echipei naționale de hochei pe gheață la Campionatul Mondial.

În vara anului 1933, se înscrie la Şcoala de aviatie „Mircea Cantacuzino” unde este brevetat pilot de turism gradul I şi II. În 1935, se perfecţionează în zborul acrobatic, iar în 1939 devine campion naţional la acrobaţia aeriană.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, „Bâzu” Cantacuzino intră voluntar în Escadrila 53 Vânătoare și obţine, în scurt timp, mai multe victorii. Membru al Grupului 9 Vânătoare, „Bâzu” doboară, între 29 iunie şi 5 august 1943, 15 avioane inamice – un adevărat record de front. După întoarcerea armelor, este singurul pilot care reușește să doboare un aparat german FW-190 – diferite topuri internaționale îl plasează pe locul al şaselea ca valoare combativă, cu 60 de victorii

După război, se întoarce la activitatea civilă ca pilot-şef la societatea de transport pasageri LARES. În 1947, duce la Paris delegaţia guvernamentală a României ce va semna Tratatul de Pace cu Puterile Aliate şi Asociate. Din acel an, „Bâzu” se vede în imposibilitatea de a mai zbura, fiind supravegheat de Securitate.
În februarie 1948, după o cursă de pasageri în Italia, nu se mai întoarce în țară. Ajunge la Madrid, în Spania, unde continuă să zboare, dar deja bolnav de pe front moare pe 26 mai 1956.